100 de ani de la nașterea lui Kennedy: Mitul JFK
John F. Kennedy ar fi împlinit 100 de ani pe 29 mai 2017. Cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite a fost împușcat în 1963 la Dallas. Nici astăzi nu se știe cu siguranță cine a fost în spatele atentatului.
O familie influentă
Tatăl lui John F. Kennedy, Joseph P. Kennedy, a fost ambasadorul Statelor Unite la Londra. JFK a învățat la cele mai prestigioase școli private, mai târziu a absolvit renumita universitate Harvard. Fotografia datează din 1943, când era ofițer al marinei americane în Panama.
Cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite
Încă din perioada armatei, John F. Kennedy a intrat în Partidul Democrat, devenind membru al Camerei Reprezentanților și al Senatului. În 1960 a candidat la președinție. Când a depus jurământul pe 20 ianuarie 1961, avea doar 43 de ani. În discursul inaugurativ s-a adresat americanilor cu apelul: "Nu întrebați ce poate să facă țara pentru voi - întrebați ce puteți face voi pentru țară."
"Sunt un berlinez"
Din perspectivă germană, data de 26 iunie 1963 a fost deosebit de importantă pentru era lui Kennedy. În această zi a rostit celebrul discurs din Berlinul de Vest în care a declarat: "Sunt un berlinez" (Ich bin ein Berliner), exprimându-și solidaritatea cu oamenii din orașul divizat între Est și Vest.
Șarmul lui Kennedy
Șarmul tineresc al lui Kennedy a cucerit inimile multor americani. În același timp, președinția sa a fost marcată de crize și conflicte - precum invazia eșuată din Bay of Pigs împotriva regimului comunist al lui Castro din Cuba. În 1962, lumea a ajuns în pragul unui război nuclear. Mulți consideră că totul s-a terminat cu bine datorită lui Kennedy.
Strălucirea lui Jackie
Jackie, soția lui John F. Kennedy, a adus o nouă strălucire și eleganță în Casa Albă. Perioada în care a fost Prima Doamnă a Americii nu a durat decât doi ani, dar stilul ei modern și elegant a influențat o întreagă generație. Jacqueline Kennedy a rămas până astăzi o "regină a inimilor" și un model pentru viitoarele soții de președinte.
Un bărbat iubit de femei
Kennedy (dreapta) avea reputația unui bărbat care întreținea relații extraconjugale cu mai multe femei. Printre iubitele sale s-ar fi numărat inclusiv actrița Marilyn Monroe (la mijloc), despre care se spune că ar fi avut o relație și cu fratele lui JFK, Robert (stânga). Vedeta a murit în 1962 în circumstanțe neclare.
Familistul Kennedy
Imaginea în care Kennedy își aplaudă copiii Caroline și John (din 1962) a devenit celebră. Familia Kennedy nu a fost însă prea fericită: fratele lui John, Robert, a fost victima unui atentat, alți membri ai familiei au murit în accidente grave, din cauza drogurilor sau în accidente aviatice, alții s-au sinucis.
Atentatul
Dallas, 22 noiembrie 1963: Kennedy și soția sa circulă prin oraș într-o mașină decapotabilă în cadrul campaniei electorale. Dintr-o dată se aud mai multe focuri de armă - Kennedy moare. Urmează un fel de doliu colectiv în SUA: pentru mulți americani s-a spulberat visul de a avea un președinte tânăr care luptă pentru o lume mai bună.
Eterna enigmă
La două zile după atentat, prezumtivul ucigaș Lee Harvey Oswald (la mijloc) a fost împușcat de proprietarul unui club de noapte (dreapta). Oswald a fost arestat la doar câteva ore după atentat. Nici până astăzi nu se știe care au fost circumstanțele exacte ale uciderii lui Kennedy. Există nenumărate zvonuri și terorii conspiraționiste despre cine a tras sforile.
Moștenirea lui Kennedy
Au trecut mulți ani de la înmormântarea lui Kennedy pe 25 noiembrie 1963. Cum ar fi evoluat președinția lui JFK dacă nu ar fi devenit victima unui atentat după 1036 de zile ca președinte? În ce măsură s-ar fi schimbat politica internațională? Poate că tocmai imposibilitatea de a găsi răspunsuri la aceste întrebări duce la perpetuarea mitului JFK.