Alegerile prezidenţiale din Iran - între apatie şi frică

Din cei opt candidaţi nici unul nu are şanse să îşi asigure majoritatea absolută în primul tur de scrutin. Observatorii apreciează că, la numai o săptămână, va avea loc un al doilea tur, în care se vor confrunta primii doi clasaţi.

Cele mai multe voturi şi le-ar putea asigura Ali Akbar Haschemi Rafsandschani, opinie pe care o împărtăşesc majoritatea observatorilor. Cu toate că „domnul Haschemi” – cum a impus să fie numit în timpul campaniei electorale fostul şef al statului din perioada 1989-1997 – nu este prea popular, se pare că mulţi s-au decis în favoarea lui. Pur şi simplu pentru că ştiu cu cine au de-a face: un conservator pragmatic, care dispune însă de puterea necesară, aplicării reformelor ce se impun urgent. Reforme mai ales în domeniul economiei, reforme de care iranienii au nevoie, pentru a scăpa de rata mare a şomajului şi de actuala lipsă de perpesctive care domneşte în rândul populaţiei. Ei speră ca Rafsandschani să îmbunătăţească situaţia economiei şi pornind de aici şi relaţiile intrenaţionale ale Iranului. Înainte de toate se impune o nouă apropiere faţă de Statele Unite ale Americii, care de la revoluţia islamică au rămas inamicul numărul unu al Iranului.

Rafsandschani nu ratează nici o şansă, pentru a se autoprezenta drept persoana cea mai potrivită pentru această misiune. Are destulă experienţă şi stabilitate şi este singurul care ar putea rezolva spinoasa problemă a programului atomic, afirmă Rafsandschani. Mai mult chiar, el se consideră un om „bun la toate”: pentru afişele electorale s-a fotografiat alături de echipa naţională de fotbal, a discutat cu tinerii despre apatia faţă de alegeri, s-a implicat în campania pentru susţinerea femeilor şi nu a evitat întrebările referitoare la acuzaţiile de corupţie ce îl privesc personal. În acelaşi timp, nu uită să menţioneze că, de peste 50 de ani, are „cele mai bune relaţii” cu liderul principal al ţării, Ajatolah-ul Ali Khamenei. Şi, fără a aştepta rezultatele alegeri, Rafsandschani dezvăluie într-un interviu acordat CNN planurile sale pe plan extern, în special opiniile faţă de relaţiile cu Statele Unite ale Americii.

Şi totuşi, sondajele îl creditau pe Rafsandschani cu 30 de procente, declasandu-i cu pe peste 10 la sută pe următorii doi favoriţi.

Chiar dacă se situează la o distanţă apreciabilă, principalul concurent al lui Rafsandschani, fostul şef al poliţiei din Teheran, Mohamad Baqr Qalibaf nu trebuie ignorat. O persoană elegantă, la cei peste 40 de ani ai săi, Qalibaf este considerat un „om al faptelor”. A reformat poliţia şi din când în când mai pilotează câte o aeronavă aparţinând companiei „Iranair” pentru a nu-şi pierde licenţa de zbor. Fără a face promisiuni politice ambiţioase, fără a dezvălui cine îl sprijină în campania electorală. Aşa se prezintă favoritul „conducătorului suprem”, care beneficiază de simpatia forţelor de ordine iraniene. „Dr. Qalibaf” – dacă ar fi să ne luăm după titulatura de pe afişele electorale – nu a fost nevoit să îşi exprime o poziţie clară, dar apariţiile sale au lăsat unei părţi a electoratului impresia unui „om puternic”. Alţii îl consideră însă doar o sperietoare.

Exact contrariul lui Qalibaf pare a fi Dr. Mostafa Moin, fost ministru al culturii în cabinetul preşedintelui Mohamad Khatami. Mai degrabă lipsit de şarm şi fără puterea de a mobiliza masele. Nici măcar tribunele stadionulu universitar, unde Moin a apărut în ultimele zile de campanie, nu au fost ocupate de potenţiali votanţi. Muzică simplă – ce-i drept încă o raritate în public – întreruptă de versete din Coran. Moin şi reformatori nu sunt atât de revoluţionari, pe cât îi consideră din când în când analiştii.

Moin a avut însă uneori curajul de a puncta părţile rele care stau la baza societăţii iraniene de astăzi. Printre aceste, existenţa unei autorităţi paralele care diminuează şi controlează majoritatea democratică. Moin vizează aici experineţele dureroase prin care a trecut în ultimii opt ani preşedintele după care el se ghidează, este vorba despre Khatami. Dar nimeni nu este convins de succesul pe care l-ar putea obţine Moin, acolo unde Khatami a eşuat.

Rezultatele duc la o participare redusă a electoratului, ceea ce ar echivala în străinătate cu o respingere a sistemului. În cazul în care participarea la scrutin ar depăşi prognozele, interpretările nu ar trebui să tindă către acceptare, ci mai degrabă către teamă de represalii.