Angela Merkel - 10 ani la conducerea Guvernului
Cine ar fi crezut? Considerată doar un candidat de tranziţie în CDU după Helmut Kohl, Angela Merkel este, de 15 ani, şefa formaţiunii. De un deceniu conduce Guvernul de la Berlin. Şi "Era Merkel" încă mai durează.
Primul jurământ
"Voi fi în slujba Germaniei" - a promis Angela Merkel la depunerea jurământului. După victoria strânsă la alegerile parlamentare din 2005, pe 22 noiembrie Merkel a fost învestită în funcţia de cancelar. A fost prima femeie din istoria ţării şi primul est-german numit în fruntea Cabinetului. Merkel a devenit şefa coaliţiei formate din Alianţa conservatoare (CDU/CSU) şi social-democraţi (SPD).
Merkel şi un oaspete din Tibet
Debutul lui Merkel a fost marcat de o atitudine rezervată şi un stil de conducere mai degrabă prezidenţial. Primele turbulenţe au apărut în cel de-al doilea an de guvernare: cancelara l-a întâlnit pe liderul spiritual Dalai Lama - lucru care a stârnit nemulţumirea Beijingului şi a umbrit relaţiile bilaterale germano-chineze.
Cine se teme de câinii lui Putin?
Se spune că Merkel e raţională şi deloc impulsivă. Vladimir Putin a dorit să-i testeze limitele în 2007 când a întâmpinat-o la reşedinţa sa din Soci. Atunci i-a descoprit punctul vulnerabil: cancelara Germaniei se teme de câini. Cu toate acestea, labradorului Koni i s-a permis s-o adulmece nestingherit pe doamna Merkel.
Gestionarea crizelor
În cele mai multe cazuri Merkel nu-şi pierde cumpătul - lucru care o ajută mai ales în cazul unor crize. În 2008 când pieţele financiare s-au prăbuşit şi conjunctura economică oscila în Germania, cancelara a acţionat. S-a implicat în înfiinţarea mecanismului european de salvare şi s-a dovedit a fi un bun manager. Mai ales Grecia şi Spania au profitat de măsurile stabilite.
Al doilea mandat
În timp ce conservatorii înregistrau cel de-al doilea cel mai slab rezultat la alegeri din istoria lor, Angela Merkel triumfa la alegerile parlamentare din 27 septembrie 2009. După nedorita coaliţie cu social-democraţii, la guvernare i s-a alăturat partenerul mult dorit: formaţiunea liberală FDP.
A schimbat macazul
Merkel, de profesie fizician, n-a prevăzut catastrofa nucleară din Japonia. Sub puternica impresie a tragediei produse la Fukushima, adepta energiei nucleare s-a transformat într-o adversară a acesteia, în 2011. Industria de profil a primit o lovitură grea tocmai din partea celei care aprobase funcţionarea centralelor. Germania renunţă să mai producă acest tip de energie.
Bărbatul de lângă ea
Cine îl recunoaşte? Cine îi ştie vocea? Soţul doamnei Merkel a trecut aproape neobservat în cei 10 ani de când se află ea la conducerea Guvernului. Joachim Sauer, profesor la Universitatea Humboldt din Berlin este căsătorit cu Angela Merkel din 1998. În public, Sauer preferă să rămână în umbra soţiei sale. Probabil, acasă lucrurile stau invers.
NSA: O prietenie sub semnul întrebării
Un adevărat scandal. Cel mai bun prieten, SUA, i-a spionat pe politicienii germani. Inclusiv mobilul cancelarei a fost ascultat. Multă vreme Merkel s-a abţinut de la orice comentariu în jurul acestor dezvăluiri. Şi totuşi... memorabilă a rămas fraza: "Spionaj între prieteni? Aşa ceva nu se poate!"
Pacientul elen
Merkel are mulţi admiratori în lume, dar nu şi în Grecia. Nicăieri n-a mai fost aşa hulită şi duşmănită ca-n Grecia anului 2014 - la apogeul crizei elene. Imaginea vechiului duşman a fost readusă la viaţă, dar Merkel n-a cedat: faceţi economii la buget şi reforme, a cerut ea Guvernului de la Atena.
Copleşită de emoţie
La finala Campionatului Mondial de Fotbal de la Rio, Angela cea zgârcită în gesturi şi mimică a renunţat la protocol şi-a sărbătorit împreună cu preşedintele Joachim Gauck. Explozia de bucurie de pe stadion a însemnat apogeul popularităţii sale. Imaginea cu cei doi oameni politici a deventi cunoscută în toată lumea.
Vom reuşi
"Dreptul la azil este nelimitat", a afirmat Angela Merkel referitor la valurile de refugiaţi ajunşi în Germania pe ruta balcanică. "Vom reuşi", este convingerea cancelarei în criza refugiaţilor. Merkel susţine că are un plan. Totuşi, între timp, mulţi germani se întreabă: "Chiar o să reuşim?". Răspunsul rămâne deschis.
Şi-acum, doamna Merkel?
Vineri, 13 noiembrie. În Franţa a fost decretată starea de necesitate, Angela Merkel a promis sprijin ţării vecine. Spaima faţă de comiterea unor noi atentate câştigă teren. Fără îndoială, cancelara Angela Merkel se află în faţa unei mari provocări în acest an jubiliar.