Asfalt proaspăt pentru vizita lui Merkel la Chişinău
13 august 2012Ca şi în cazul vizitei de anul trecut a vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău (când de asemenea s-a turnat asfalt), autorităţile vor aplica cele mai severe măsuri de securitate, inclusiv sudarea gurilor de canalizare şi monitorizarea traseului de către lunetişti.
Voronin ţinut în suspans
La Chişinău, cancelarul german va avea întrevederi cu şeful statului Nicolae Timofti, prim-ministrul Vlad Filat, cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi va rosti un discurs public la Palatul Republicii. Conform agendei, Angela Merkel urmează să se întâlnească şi cu liderii partidelor parlamentare, dar deocamdată rămâne incertă întâlnirea cu liderul comunist Vladimir Voronin.
„Aştept ca Angela Merkel să vină cu un mesaj clar pentru toată societatea – un mesaj din care noi să înţelegem că trebuie să fim consolidaţi”, a declarat Vlad Filat într-un interviu pentru “Europa Liberă”. “Sper ca mesajul domniei sale să fie auzit și înţeles de cei care au capacitatea și posibilitatea să contribuie la consolidarea societății noastre", a precizat Filat în acelaşi interviu. El este convins că mesajul cancelarului va fi un imbold pentru oamenii de afaceri germani de a investi în Republica Moldova.
Problema transnistreană - obiectivul principal al vizitei
La rândul său, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă din Moldova, Victor Chirilă, susţine că „Angela Merkel vine la Chişinău să transmită un mesaj de încurajare a reformelor democratice, valabil pentru tot spaţiul Parteneriatului Estic”. Potrivit lui, obiectivul principal al vizitei este, însă, problema transnistreană, „inclusiv având în vedere activismul pronunţat al Germaniei, în ultimul timp, în găsirea unei soluţii finale pentru problematica transnistreană”.
După întâlnirea cu Merkel, Filat se va întâlni cu Medvedev
Din acest punct de vedere, este semnificativă invitaţia la Moscova trimisă de premierul rus Dmitri Medvedev prim-ministrului Republicii Moldova Vlad Filat. Acesta din urmă a acceptat invitaţia omologului rus, vizita urmând să aibă loc pe 10 şi 11 septembrie. Nu se ştie, însă, deocamdată ce a determinat această vizită. Oficial, premierul moldovean ar urma să participe în acea perioadă la „deschiderea Zilelor culturii Republicii Moldova în Federaţia Rusă”.