Capitale culturale cu istorie zbuciumată

Monumentul închinat lui Karl Marx este unul din cele mai mari busturi din lume şi o emblemă a oraşului Chemnitz. Este amplasată în centrul oraşului din anul 1971. Iniţial se dorise o sculptură cu o înălţime de 11 metri, care să-l înfăţişeze pe părintele comunismului cu tot corpul, dar ideea a fost rapid abandonată. "Karl Marx nu are nevoie de picioare, de mâini, capul său spune totul", a spus atunci sculptorul sovietic Lew Kerbel. Şi a turnat în consecinţă în bronz un bust cu greutatea de 40 de tone. De atunci localnicii îi spun locului din jurul monumentului "perimetrul capului".

Dar ce legătură are Marx cu oraşul Chemnitz? Personal niciuna. El s-a născut la Trier, în vestul Germaniei, şi a decedat la Londra. În oraşul Chemnitz, aflat în RDG cât timp Germania a fost divizată, el nu s-a aflat niciodată. Dar pentru guvernul socialist asta nu a contat. El a schimbat denumirea oraşului din Chemnitz în Oraşul Karl Marx (Karl-Marx-Stadt). Otto Grotewohl, premier RDG-ist, a motivat decizia prin tradiţiile puternice ale mişcării muncitoreşti. Oraşul era în ochii regimului de atunci un model de urbanism socialist.

Chemnitz, aflat în estul Germaniei, aproape de frontiera cu Cehia, a fost într-adevăr un oraş industrial şi muncitoresc de frunte, şi asta cu mult înainte de fondarea RDG. Industria textilă, constructoare de maşini, de locomotive şi automobile era deja puternică în secolele 18 şi 19. Mineritul din munţii Erzgebirge a contribuit mult la dezvoltarea regiunii, care a fost supranumită "Manchesterul Saxon".

Odată cu destrămarea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, Oraşul Karl Marx a redevenit Chemnitz şi structura regiunii s-a modificat. La un referendum, localnicii au decis cu 76 la sută din voturi revenirea la vechea denumire.

Spre deosebire de Leipzig, Dresda şi Berlinul de Est, Chemnitz nu a fost atât de popular după reunificarea Germaniei. În 2018 oraşul a revenit în atenţia presei centrale. După moartea violentă a unui german de origine cubaneză au avut loc proteste spontane împotriva rasismului şi violenţei pe de-o parte, şi marşuri xenofobe ale unor iniţiative de extremă dreaptă pe de alta.

Istoria oraşului este marcată de multe transformări politice şi sociale şi de aceea merită să fie vizitat.

Un oraş foarte diversificat

În anul 2025 Chemnitz devine împreună cu comunele sale limitrofe, munţii Erzgebirge din regiunea Zwickau capitală culturală europeană. Deviza aleasă de organizatori este "C the Unseen". Ei îşi propun să scoată la lumină particularităţi trecute cu vederea până acum. Programul are în componenţă aspecte cum ar fi "mentalitatea esteuropeană", "vecinătate, respect, toleranţă" sau "democraţie, participaţiune, coeziune socială".

Punctul culminant este proiectul 3000Garagen: În timpul RDG-ului, peste tot în oraş s-au construit garaje. Acolo se parcau maşinile, dar tot acolo aveau loc contacte sociale şi manifestări. Poveştile unor proprietari de garaje, ale căror portrete se pot vedea în expoziţia ce însoţeşte proiectul, arată cum se trăia în Oraşul Karl Marx şi în perioada de după 1989.

Nova Gorica, Gorizia, Görz - un oraş cu trei denumiri

Este o noutate în îndelungata tradiţie a capitalelor culturale europene: două oraşe poartă simultan această titulatură. Este vorba de ultimul oraş divizat din Europa. Nova Gorica din Slovenia şi Gorizia din Italia.

Oraşul a fost întemeiat pe la anul 1000 şi era locul de baştină al marchizilor de Görz, o dinastie de conducători cu însemnătate semnificativă la sud de Alpi. Mai târziu, oraşul purta încă denumirea de Görz şi a fost condus de habsburgi. Era un oraş vibrant, cosmopolit. Pe străzi se vorbea slovenă, italiană şi germană. După Primul Război Mondial şi dispariţia Imperiului Habsburgic, Görz a devenit oraş italian purtând o nouă denumire: Gorizia. Populaţia slovenă a fost asimilată şi multiculturalitatea a devenit istorie.

După cel de-al Doilea Război Mondial, cărţile au fost reamestecate. Oraşul a rămas în mare parte italian, dar Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei, din care făcea parte şi Slovenia, nu a vrut să renunţe la acest oraş şi a înfiinţat pe o pajişte verde din vecinătate localitatea Nova Gorica. Construită de la zero, modernă şi funcţională.

Astfel a fost cimentată graniţa dintre Nova Gorica slovenă şi Gorizia italiană. Au fost separate familii, pământurile au fost reîmpărţite şi neîncrederea a fost mare de ambele părţi. A existat acolo un război rece în miniatură, între aşa-zişi fascişti şi aşa-zişi comunişti.

Şi după căderea cortinei de fier, graniţa a mai existat timp de 16 ani. Abia în 2004, când Slovenia a devenit membră a UE, şi după ce a fost admisă în Spaţiul Schengen în 2007, cele două localităţi au început să se preocupe de istoria lor comună. În acest an va fi atins punctul culminant.

Fără graniţe între est şi vest

Graniţa nu mai există, dar arhitectura spune câte ceva despre istoria acestei localităţi. Centrul italienesc cu faţade împodobite cu stucaturi pe de-o parte, şi blocuri din perioada socialistă pe de alta. Natura superbă nu a fost, în schimb, influenţată de perioada de separare. Râul Soča cu apă turcoaz, valea Vipava atât de verde şi podul de cale ferată Solkan, cel mai înalt pod din cărămizi la nivel mondial, invită la drumeţii.

Mottoul agendei culturale este în 2025 "Borderless". Un oraş este reunificat la nivel simbolic. Împreună, Nova Gorica şi Gorizia sunt capitala culturală europeană 2025.

Descoperirea Europei

Programul capitalelor culturale europene este o iniţiativă din anul 1985 al ministrei elene a Culturii, Melina Mercouri. Pentru Germania, Chemnitz este cel de-al patrulea oraş cu titulatura de capitală culturală europeană. Deschiderea este planificată pe 18 ianuarie. Programul prezentat în octombrie cuprinde 400 de pagini şi conţine 150 de proiecte şi 1000 de manifestări. Deschiderea la Nova Gorica / Gorizia este planificată pentru 8 februarie 2025. Programul va începe acolo cu un marş multicolor, de la gara din Gorizia la cea din Nova Gorica.