Filmul însă e și industrie, înghite o groază de bani, de aceea a fost cel mai afectat. Se poate spune că abia succesele internaționale ale „noului val românesc” – Cristi Puiu, Călin Nemescu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean ș.a. – au servit o puternică sursă de inspirație pentru tinerii lor confrați din stânga Prutului, care visează, poate, la gloria lui Emil Loteanu – celebrul regizor moldovean.
Generația de azi e preocupată de prezent, de istoria trăită aici și acum sau de trecutul recent, sovietic și post-sovietic, care își lasă umbra peste Basarabia chiar și la trei decenii după dobândirea independenței.
Războiul de la Nistru – de la documentar la film artistic
La 2 martie 2023 s-au împlinit 31 de ani de la declanșarea războiului moldo-rus de pe Nistru. „Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat” s-a numit documentarul regretatului regizor Victor Bucătaru, filmat în timp real, pe linia frontului, sub tirurile de artilerie ruso-separatiste. Documentarul a fost proiectat oficial abia în 2013, pentru că deranja, vorbea despre lașitățile, complicitățile, incompetența diriguitorilor de la Chișinău în acele momente dramatice. După aproape zece ani, în 2022, apare și primul film artistic inspirat de războiul de la Nistru.
„Carbon” și-au intitulat pelicula regizorul Ion Borș și scenarista Mariana Starciuc. Premiera națională a avut loc pe 4 octombrie 2022, la Chișinău, și de atunci rulează cu imens succes în cinematografele din Moldova. Filmul nu are scene marțiale, oferă o privire la firul ierbii sau, dacă vreți, din spatele ecranului pe care se desfășoară epopeea războiului pentru independență din vara lui 1992.
O saga a deresponsabilizării
Un tânăr basarabean, Dima (Dumitru ROMAN), apăsat de sărăcie, vrea să se înroleze voluntar pe front, să lupte contra separatiștilor și cazacilor ruși, animat de patriotism și motivat material: află de la radio că guvernul Moldovei va oferi tinerilor voluntari apartamente gratuite, mai ales că are și o prietenă cu care vrea să se însoare. Ea (Adriana BÂTCĂ) nu mai suportă scuzele și promisiunile lui și vrea să plece la Chișinău, să învețe.
Dima apelează la un prieten mai vârstnic, Vasea (Ion VÂNTU, actor de origine nord-bucovineană, angajat la Teatrul Național din Târgu Mureș), care încearcă să-i domolească elanul patriotic: a luptat în Afganistan, știe adevărata față a războiului. Dar cedează insistențelor lui Dima, îi împrumută vechea sa uniformă militară și se decide să-l ducă pe linia frontului, cu un tractor. Pe drum dau peste o „Volgă” incendiată și, în preajmă, găsesc un cadavru carbonizat, probabil al șoferului. În fața oribilei descoperiri cei doi au reacții diferite. Dima ar vrea să se îndepărteze imediat de locul blestemat, Vasea, răvășit de amintirea camarazilor rămași să zacă în munții Afganistanului, insistă să ia cu ei cadavrul, presupunând că este al unui ostaș moldovean, și să-l îngroape creștinește, cu popă și cruce la cap. De aici încolo traseul lor va fi dictat de sinistrul lor „însoțitor”.
Dar... ghinion, nimeni nu vrea să-l accepte, nimeni nu-și recunoaște vreo legătură cu defunctul carbonizat. Cine știe al cui e cadavrul și în ce belea te poate băga?... O saga a deresponsabilizării.
Fața ascunsă a războiului de la Nistru
În „Carbon” viața și moartea joacă un fel de cadril vesel și dezvăluie specificul, uneori paradoxal, al unui război trecut sub tăcere.
Regizorul Ion Borș amintește în interviurile de după premieră despre faza de documentare a peliculei. S-a consultat cu istorici și personaje cu funcții în epocă, dar a căutat să ia distanță față de discursul politic oficial, i-a chestionat pe oamenii simpli implicați în acele evenimente, le-a exploatat viziunea, sentimentele, trăirile după trei decenii câte s-au scurs de atunci.
Nu prezintă o cronologie a războiului, e un film de ficțiune cu unele licențe, cum ar fi istoria contrafactuală, până la un punct, a morții lui Igor Smirnov, căpetenia regimului separatist de la Tiraspol. Războiul e mai degrabă un fundal, un pretext ce pune sub lupă felul în care oamenii – basarabeni și transnistreni – conviețuiesc sub teroarea regimului banditesc de la Tiraspol, asistat de armata rusă, care-i asmute pe unii împotriva altora.
Câteva spicuiri:
Aviditatea, slugărnicia primarului (Igor CARAS-ROMANOV) față de arogantul deputat de la Chișinău, care vine să dea indicații, complet străin de realitățile războiului. Coruptul primar își varsă năduful pe funcționarul mărunt (Ion COȘERU) care, la rândul său, își scoate pârleala cu sătenii.
Indecizia autorităților locale, care nu găsesc un tricolor să-l fixeze pe fațada primăriei de Ziua Independenței și agață vechiul steag al RSS Moldovenești, devenit între timp simbolul gherilei transnistrene.
Relația „transfrontalieră”, relaxată, a comandantului moldovean cu șeful unității militare separatiste. Vorba ceea, război-război, dar avem de rezolvat și chestiuni curente, administrative, cum ar fi identificarea unui cadavru care „rătăcește” hojma când pe un mal al Nistrului, când pe altul. Șeful militar transnistrean se dovedește o bună cunoștință a lui Vasea, cel cu tractorul. Au fost camarazi în Afganistan, sunt inamici în Moldova – situație frecventă în toate războaiele care s-au purtat pe aceste meleaguri în ultimul secol, când prieteni sau chiar frați se regăseau în tabere diferite.
Satisfacția ironică a KGB-istului de la Tiraspol (Constantin HARET) în fața secretarei primarului care, în naivitatea ei, îi spune tot ce refuza să-i mărturisească primarul despre misteriosul „vagabond” carbonizat.
Preotul suspicios care se ferește să-i facă ceremonia de îngropăciune trupului carbonizat, dar sfințește cu aghiazmă „Mercedesul” unui nou îmbogățit: „Părinte, mai dă și pe la „glușiteli!” (toba de eșapament).
Nici polițistul din sat nu vrea complicații cu un mort suspect, pentru că are pe cap nunta fiicei sale.
Micul traficant, care pe lângă tricouri și jucării pentru copii îți livrează, la cerere, și nișe puști-mitralieră, dosite în spatele tejghelei – o marfă la mare căutare într-un război.
Situația banală în care un grup de securiști de la Tiraspol răpesc oameni de pe malul drept, pe sub nasul autorităților moldovene, și la nevoie îi pot lichida, fără nicio tresărire.
Ingredientele succesului
Jocul natural al actorilor. Graiul moldovenesc, nelipsit de expresii „tari”. Replicile sunt savuroase (meritul scenaristei Mariana Starciuc). Se vorbește puțin, dar cu miez în „Carbon”, tăcerile, mimica fețelor sunt la fel de elocvente ca-n filmele americane „road movie”, cu asprimi de frontieră. Decorul anilor ‘90, minuțios reconstituit – costume, agregate agricole, automobile delabrate, atmosfera de imperiu sovietic în ruină, nebuloasa epocii noi, surâzătoare și primejdioasă.
Un film făcut cu multă „trudă și chin”, cum ar spune moldovenii. Buget modest, 38 de zile de platou. După premiera mondială a peliculei în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, „Carbon” a fost înaintat pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”. Un film ce aduce o bucată de viață autentică dintr-un colț obscur de Europă, pe care războiul de azi din Ucraina îl face și mai relevant.
Revirimentul noii cinematografii basarabene ar trebui să dezlege punga statului și a finanțatorilor privați. „Carbon” umple sălile de cinema, în străinătate, dar și în satele noastre nefericite, vorbind pe înțelesul tuturor, cu haz de necaz, dar fără a face rabat de la exigențele artei, despre cum se trăiește la marginea lumii. Educație prin cultură. Amintiți-vă, am mai vorbit despre asta.