Comentariu: Cuba și finalul erei Castro

Mama mea s-a născut sub regimul Castro, eu m-am născut sub regimul Castro și fiul meu s-a născut sub regimul Castro. Cel puțin trei generații de cubanezi au trăit sub conducerea a doi bărbați cu același nume de familie. Această paradigmă s-a schimbat pe 19 aprilie, când a fost anunțat numele noului președinte: Miguel Diaz-Canel. Chiar dacă acesta se va axa pe reforme sau pe continuitate, noul început la putere marchează o realitate istorică: finalul erei Castro în Cuba. 

În ciuda acestei zile fără egal în istoria cubaneză a ultimilor 50 de ani, așteptările pe străzile din Havana nu par prea mari. Deși țara tocmai a operat o decisivă schimbare la cârmă. 

Pentru această indiferență există cel puțin trei motive. Primul este situația economică proastă, care ține zilnic populația într-un cerc vicios al supraviețuirii. Gândurile politice referitoare la o nouă Cubă sunt acoperite de problemele gestionării mesei de prânz sau a drumului până la muncă și înapoi. 

Al doilea motiv pentru această apatie este pesimismul care izvorăște din certitudinea că puterea acestei gerontocrații nu va schimba mare lucru, pentru simplul fapt că în fruntea sa va sta de acum o marionetă bine controlată. Al treilea motiv al acestei plictiseli este că lumea nu cunoaște un alt scenariu politic și nu are nicio idee sau un context alternativ la ”generația istorică”. 

Acest sentiment profund fatalist, că totul va rămâne oricum ca înainte, este rezultatul a șase decenii în care frații Castro au stăpânit insula fără nicio limită. Eliminând din rădăcini orice opoziție sau concurență, cei doi frați au devenit parte integrantă și durabilă a istoriei Cubei. 

Peste 70% dintre cubanezi s-au născut după ianuarie 1959, când un grup de bărbați bărboși au intrat veseli și înarmați în Havana. La scurt timp după acest moment, toate manualele școlare, mediile și propaganda guvernamentală îi prezentau pe ”revoluționarii” îmbrăcați în verde-olive ca părinți ai patriei și salvatori ai Cubei. Răspândiseră ideea că țara este una cu partidul comunist, ideologia oficială, și cu un bărbat pe nume Castro.  

Acum, biologia pune punct acestui capitol al istoriei cubaneze. Acest an ar putea fi anul zero al istoriei cubaneze, un an al noilor începuturi. Dar în loc să fie pline străzile cu oameni fericiți, fluturând steaguri, Havana e dominată de apatie. Este atitudinea de piatră a milioane de oameni, a căror putere de a se entuziasma s-a atrofiat după atâta amar de așteptare. 

Autoare: Yoani Sánchez/ lp