Criza politică din Iran

Disputa pe marginea preconizatelor alegeri parlamentare din Iran, s-a sodlat ieri cu depunerea mandatelor de către 123 din totalul de 290 de deputaţi, în semn de protest împotriva excluderii candidaţilor reformişti de către Consiliul ultraconservator al gardienilor islamici. Totodată, în urma unei reuniuni, guvernul a declarat că nu este momentul pentru organizarea unui atare scrutin, la 20 februarie. Masiva depunere de mandate nu a intrat deocamdată în vigoare. Mâine parlamentul de la Teheran va dezbate acest caz fără precedent, care s-ar putea solda cu un compromis. Şi jumătate din guvern şi-a prezentat demisia, dar nu a fost acceptată. Gestul parlamentarilor rămâne spectaculos, dar are loc cu patru ani prea târziu. La începutul legislaturii, reformiştii preşedintelui Mohamed Hatami constituiau pentru prima dată majoritatea parlamentară, dar şi-au început activitatea cu o înfrângere. Liderul spiritual al ţării, ayatolahul Hamenei a interzis orice dezbatere pe marginea unei legi liberale a presei: el vorbea, reformatorii ascultau. La scurt timp după aceea, au fost interzise în masă ziare, iar lideri studenţeşti, profesori şi ziarişti au fost arestaţi. Reformatorii trebuiau să procedeze atunci cum procedează acum: greve japoneze, greve ale foamei, depuneri de mandate, fiindcă atunci contau pe sprijinul unei opinii publice pline de speranţe. Sute de mii de tineri ar fi ieşit în stradă pentru mişcarea reformistă. Atunci reformatorii au cedat şi au căutat compromisul, iar în final s-au împăcat cu soarta. De aceea sprijinul de care se bucură în prezent este minim, iar conservatorii îşi continuă marşul lor arogant. Preşedintele Hatami este simbolul acestei politici a compromisului; ţelul său mai poate fi încă atins. Pentru el priroitar este un alt capitol, şi anume compatibilitatea dintra islam şi demoicraţie, vizibilă mai degrabă în Turcia vecină, nu în Iran. Un eşec a înregistrat sinteza dintre democraţie şi teocraţie, imaginată de Hatami. În politică în final nu poate exista decât o singură componentă: ori Dumnezeu, ori poporul. Dar acest pas este pentru Hatami de neconceput. El respinge orice amendare a constituţiei. Independent de evoluţia crizei politice din Iran, de scrutinul care ar putea avea loc la 20 februarie sau mai târziu, de victoria categorică sau la limită a conservatorilor, de participarea moderată sau minimă la urne, un lucru este limpede: o revenire la situaţia anterioară este exclusă. Societatea iraniană se schimbă atât de alert, încât molahii nu mai pot guverna cu metode de acum 20 de ani. Deschiderea prudentă spre exterior va continua.