Cu alegerile și încrederea mai durează. La fel, cu împăcarea

Situația riscă să degenereze peste ocean. Suporteri înarmați ai președintelui în exercițiu afirmă că alegerile au fost ”furate” și s-au adunat în varii locuri la finele săptămânii, spre a protesta. Apelul lui Joe Biden la reconciliere și la încetarea demonizărilor n-a ajuns nici până la ei, nici până la presa mainstream, tocându-l mărunt pe Trump. Sau îi lasă pe mulți rece. Unii din adepții președintelui în exercițiu par chiar mai decişi să-şi sprijine liderul până în pânzele albe, decât e hotărât un Donald Trump jucând golf să-și susțină propriile revendicări postelectorale. 

Proclamarea președintelui

În absența unor dovezi palpabile de fraude, mediile l-au declarat învingător pe Joe Biden, îl celebrează cu aplomb și entuziasm. Nu puțini lideri l-au felicitat. Presa americană și mare parte din liderii lumii l-au și omologat pe noul șef al statului american. 

Și o serie de foști susținători ai lui Donald Trump au trecut cu arme și bagaje în tabăra conciliatorilor, care-l conjură pe liderului republican să-și admită rapid înfrângerea.  

Pare, cel puțin formal, dar poate și politic și social, prematur. Căci președintele în funcție nu doar c-a refuzat s-o conceadă. Echipa sa de avocați s-a adresat justiției, afirmând că ar avea nu doar ample suspiciuni, ci și probe de fraude, asupra cărora vor trebui, deci, să se pronunțe magistrații. Că mulți nu dau crezare acestor acuze, nu le reduce potențialul polarizator și destabilizator. Nici eventualitatea de a compromite reconcilierea națională. 

E adevărat că proclamarea noului președinte se făcea, prin tradiție, de către marile concerne ale mass-media. Deși n-ar fi fost, de fapt, treaba lor, ci a instituțiilor și puterilor competente ale statului. Problema nu se punea, însă, în trecutul mai îndepărtat, pentru că marile concerne media se bucurau, oricât ar fi fost de partizane și de criticate, de o amplă încredere. Una aproape generală și consensuală. Acest ev a trecut. Din unghiul majorității americanilor, presa nu mai merită încrederea de odinioară. 

Neîncrederea în presă ar putea spori

Din perspectivă conservatoare, principalele medii și giganții tehnologici s-au discreditat grav, nu în ultimul rând în campania electorală, când au cenzurat știri rele pentru democrați, le-au frânat răspândirea, ori le-au etichetat drept conspiraționism, refuzând să le analizeze serios. Masiva raliere la zgomotoasa campanie de felicitări adresate lui Joe Biden ar putea fi contraproductivă din perspectiva nevoii reconcilierii. Căci ar putea fi interpretată conspiraționist, ca parte a unei operațiuni ”psihologice” menite, cum afirma un fost agent secret, ”să condiționeze publicul să accepte alegerea echipei Biden/Harris ca un fapt împlinit”.  

Astfel de teze ar putea circula tot mai intes, dat fiind că decredibilizarea unei mari părți a presei și a marilor rețele de socializare n-a luat sfârșit la 3 noiembrie și riscă să otrăvească și debutul unui nou mandat prezidențial și tot ce va urma în materie de reconciliere. Pe care Joe Biden a promis-o fără acoperirea necesară din partid. Fiindcă, în timp ce-o promitea, una din figurile de proră ale stângii radicale din Partidul Democrat, Alexandra Ocasio Cortez, sugera că speră că se vor găsi oameni care să întocmească liste negre ale adversarilor politici.  

Încât mulți par să fie nevoiți, pe moment, să-și pună speranța în cui ca alegerile, ori înscăunarea președintelui, să demareze reunificarea profund scindatului popor american și tămăduirea democrației. Căci în scopul declanșării unui proces de convalescență și de regenerare e clar că e absolută nevoie să se calmeze aprehensiunile zecilor de milioane de americani care, net mai mulți decât acum patru ani, au refuzat puzderia de sfaturi contrare și i-au dat votul lor lui Donald Trump. 

E straniu, în context, că vocile celor care articulează astfel de evidențe și realități inconturnabile, sunt sau par să fie amuțite, ori se aud doar în surdină.     

Alegerile n-au luat sfârșit, cu adevărat, și pentru că făgăduiala democrată a unei victorii covârșitoare în Congres nu s-a adeverit. Rămâne ca, în ianuarie, să se decidă ce majoritate politică va avea Senatul. Chestiunea e esențială, de vreme ce un Senat controlat de republicani ar împiedica transpunerea multora din restructurările radicale de stânga pe care le-au promis democrații. Pe moment, există, numeric, un pat politic în Camera Superioară a Congresului. Dar în Georgia, candidatul conservator are solide șanse de a se impune la urne.

De toate acestea depinde, în largă măsură, cum se va articula politica superputerii în următorii ani. Nu puțini europeni au așteptări nerealiste din partea unei schimbări de macaz la Washington. Politica e o chestiune de interes, nu de prietenii, iar mult invocatul multilateralism în care s-au investit multe nădejdi a dat nenumărate rateuri de la finele celui de-al Doilea Rzboi Mondial încoace. Nu mai puțin clar e că incontestabilele succese politice externe ale administrației Trump, între altele în Orientul Mijlociu, se datorează tocmai ocolirii căilor bătute și răsbătute ale diplomației postbelice.

Una peste alta, lumea va trebui să dea dovadă de multă răbdare și de tot atâta încredere în capacitatea statului de drept american și a instituțiilor sale să tranșeze disputele restante.