Doi pui de urs polar, în lumina reflectoarelor
Cei doi pui gemeni de urs polar născuţi în grădina zoologică Helabrunn din München şi-au făcut prima apariţie în public. Oare se vor bucura şi ei de aceeaşi atenţie precum celebrul urs berlinez Knut?
Primii paşi în public
Cei doi pui de urs polar din imagine, un băieţel şi o fetiţă, sunt perfect sănătoşi, potrivit declaraţiilor îngrijitorilor grădinii zoologice. Fetiţa este mai energică şi cântăreşte şapte kilograme, cu unul în plus faţă de frăţiorul ei. Niciunul dintre pui nu are nume încă.
Actracţia grădinii zoologice
Cei doi frăţiori gemeni în vârstă de 14 săptămâni au devenit deja atracţia grădinii zoologice Hellabrunn din München. Până acum, cei doi pui ai ursoaicei Giovanna au fost ţinuţi departe de lumina reflectoarelor.
Îngrijiri speciale
Încă de la naştere, din 9 decembrie 2013, cei doi pui gemeni de urs au fost atent monitorizaţi şi îngrijiţi. Potrivit PETA - Organizaţia pentru apărarea drepturilor animalelor - aproximativ 61% din urşii polari născuţi în captivitate mor la o vârstă fragedă.
În lumina reflectoarelor
Aproape 90 de reprezentanţi mass-media au fost prezenţi să imortalizeze prima ieşire în public a puilor de urs. Mama acestora, Giovanna, este obişnuită deja cu atenţia publicului şi a presei. La urma urmei, cât a trăit în Berlin, a împărţit ţarcul cu...
Giovanna şi Knut
… celebrul urs polar Knut. Giovanna (stânga) a fost partenera faimosului urs în perioada septembrie 2009 - iulie 2010. Spre marea dezamăgire a fanilor lui Knut, cei doi nu au avut pui.
Isteria ursuleţului polar
Naşterea lui Knut, pe 5 decembrie 2006, a declanşat o adevărată isterie în Germania. Era pentru prima dată în ultimii 30 de ani când un pui de urs polar se năştea în Grădina Zoologică din Berlin. Knut a atras vizitatori din toate colţurile lumii.
Sfârşit tragic
Knut a fost la fel de îndrăgit şi ca adult. Însă în 2011, mascota grădinii zoologice berlineze s-a stins din viaţă. Sub privirile a peste 600 de vizitatori din Germania şi din toată lumea, pe 19 martie 2011, Knut a suferit o criză severă, în urma căreia a căzut în sanţ şi s-a înecat.
În memoria lui Knut
Knut s-a bucurat de o atenţie deosebită. Au existat timbre cu poza lui, cărţi poştale, DVD-uri şi reclame cu el, bomboane şi prăjituri cu numele său şi tone de materiale promoţionale. După moartea îndrăgitului urs, Grădina Zoologică din Berlin a ridicat un monument în memoria acestuia.