„Dacă mă amendezi, ești dat afară din Poliție!”
8 noiembrie 2018În timpul judecării dosarului, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman a susținut că, la momentul incidentului, Pene „a refuzat inițial să prezinte documentele pentru control, amenințând agentul de poliție că va fi dat afară din poliție dacă va lua vreo sancțiune, întrucât nu a făcut nimic, întrebând de mai multe ori agentul de poliție, din ce poliție face parte, afirmând că va apela la superiorii acestuia să nu i să rețină permisul de conducere, având o atitudine sfidătoare, recalcitrantă și totodată jignind polițistul care îi solicitase actele."
Versiunea polițiștilor - „s-a dat jos din autoturismul său, în care era singură, a mers în partea din stânga a autospecialei MAI unde a continuat cu amenințări la adresa polițistului, totodată trăgând de portiera autospecialei” - indică faptul că Pene ar fi comis infracțiuni de amenințare și ultraj.
Din sentință, însă, nu reiese că există un dosar penal pe numele ei.
Problemele penale n-ar fi ceva nou în anturajul Nicoletei Pene: doi fini ai săi au fost condamnați penal în trecut.
Recidivistă în trafic
Pe 11 iunie 2017, ora 11.45, Nicoleta Pene, care conducea un autoturism Mercedes, a fost oprită de un agent de poliție pe raza comunei Brânceni, pe DN51 care leagă Zimnicea de Alexandria.
Motivul: ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autovehicul care se deplasa în fața sa, în același sens, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă".
Femeia a primit o amendă de 580 de lei și i s-a reținut permisul pentru 30 de zile.
Citiți articolul integral pe newsweek.ro accesând linkul de mai jos.