Fiica Iuliei Timoşenko caută sprijin la Berlin
8 mai 2012
Nu doar fosta şefă de guvern ucraineană, Iulia Timoşenko, se află în închisoare, ci şi alţi membri ai opoziţiei.
Evghenia Timoşenko pare să aibă relaţii bune în mediul politic german. Fiica fostei şefe de guvern din Ucraina a fost luni, 7 mai, în vizită la Berlin. Femeia, în vârstă de 32 de ani, s-a întâlnit cu ministrul federal al Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger.
Despre locul întâlnirii şi conţinutul discuţiei nu există, deocamdată, detalii. O purtătoare de cuvânt a Ministerului Justiţiei a spus că discuţia a fost confidenţială.
Anterior, Evghenia Timoşenko s-a întâlnit cu preşedintele Fundaţiei Konrad Adenauer, Hans-Gert Pöttering, fundaţie politică apropiată de CDU, principalul partid aflat la guvernare.
În schimb, o întâlnire planificată cu preşedinta departamentului pentru drepturile omului al grupului parlamentar CDU/CSU, Erika Steinbach, a fost anulată în ultimul moment.
Potrivit presei, Evghenia Timoşenko voia să se întâlnească şi cu cancelara Angela Merkel şi cu preşedintele federal, Joachim Gauck. Aceste întrevederi nu au avut însă loc, potrivit purtătorilor de cuvânt ai celor doi responsabili germani.
Fiica Iuliei Timoşenko se află în Germania deja pentru a treia oară în acest an. Mama ei, acuzată într-un proces controversat de abuz de funcţie, se află de la mijlocul lunii aprilie în greva foamei.
Ea protestează astfel împotriva condiţiilor din penitenciarul în care se află la Harkov. Medici ai renumitei clinici Charite din Berlin au consultat-o pe Iluia Timoşenko şi au constatat existenţa unor probleme grave de sănătate.
Ei s-au oferit s-o trateze pe lidera opoziţiei ucrainene la Berlin. Potrivit propriilor afirmaţii, guvernul german poartă de ceva vreme negocieri cu autorităţile de la Kiev pentru a obţine transferarea în Germania, "din raţiuni umanitare", a deţinutei Timoşenko.
Guvernul ucrainean atrage atenţia, în context, că nu există bază legală pentru un astfel de transfer.
Între timp, guvernul german a amplificat presiunile asupra Ucrainei. Se discută acum deschis despre boicotarea politică a Campionatului European de Fotbal, care începe peste patru săptămâni în Ucraina şi Polonia. Mai mulţi politicieni europeni de vârf au anunţat că nu vor călători în Ucraina, în semn de protest.
Iulia Timoşenko a mulţumit, într-o scrisoare publicată luni, 7 mai, politicienilor occidentali pentru sprijinul acordat. În acelaşi timp, ea le-a cerut să sporească presunile asupra conducerii de la Kiev, denunţând "dictatura" pe cale de a se instala în Ucraina.
Situaţia se agravează pe zi ce trece. Timoşenko i-a îndemnat pe politicienii din întreaga lume să susţină societatea civilă şi opoziţia din Ucraina.