Iranul şi restul lumii

Autorul întrevede la orizont primejdii apocaliptice – proliferarea armelor de distrugere în masă, terorism, războiul cibernetic. În această ordine de idei, deloc întîmplător, Michael Stürmer analizează şi comportamentul mullahilor de la Teheran întemeiat pe un calcul raţional, Iranul ţintind, după prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein, să-şi asigure hegemonia în regiune.

În acest scop Iranul încurajează teorismul împotriva Israelului şi a Statelor Unite întinzînd la maximum coarda în conflictul creat de programul său atomar. În litigiul creat în jurul acestuia, adoptarea în unanimitate de către Consiliul de Securitate ONU a rezoluţiei 1737 ar fi trebuit teoretic să determine Iranul să cedeze.

Iranul de neclintit

Or, situaţia este tocmai inversă: Teheranul şi-a anunţat decizia neabătută de a continua acest program, instalînd în avans faţă de data prevăzută iniţial , 3000 de noi centrifuge la centrul de la Natans. Va rezilia Iranul acordul de neproliferare a armelor nucleare? Observatorii politici îşi pun însă şi alte întrebări.

Cert este că, cu bună ştiinţă, Teheranul a bagatelizat importanţa rezoluţiei 1737, preşedintele Ahmadinejad neezitînd să considere documentul drept „o simplă foaie de hîrtie” incapabilă să stopeze sau să frîneze programul nuclear al ţării. Recent a fost anunţată cu surle şi trîmbiţe o altă performanţă iraniană: reuşita procesului de îmbogăţire a uraniului

Contradicţie în termeni

Teheranul nu vrea să întrevadă motivele pentru care trebuie să renunţe la acest program. El susţine sus şi tare caracterul său paşnic aflat însă într-o crasă contradicţie cu ameninţările belicoase proferate cu ură şi înverşunare de preşedintele Ahmadinejad la adresa Israelului, a Statelor Unite şi, mai nou, a celor care au votat rezoluţia şi cărora, conform spuselor sale, le va fi dat „să regrete” acest pas.

Încă înaintea adoptării rezoluţiei, ambasadorul Iranului la ONU Javad Zariff s-a referit la o „nedreptate istorică” care ar fi comisă împotriva ţării sale, acuzînd Consiliul de Securitate ONU că recurge la unităţi diferite de măsură pentru a cîntări unul şi acelaşi lucru. Întrebarea care dă cea mai mare bătaie de cap specialiştilor şi observatorilor politici este dacă Iranul va rezilia acordul de neproliferare a armelor nucleare, refuzînd astfel şi colaborarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Indirect, atari ameninţări au fost proferate în parlament.

Pericol de reziliere a acordului de neproliferare a armelor nucleare

O primă consecinţă a acestui pas ar fi imposiblitatea inspectării de către specialişti străini a centrelor şi instalaţiilor nucleare ale Iranului, în baza unui acord legal. A doua consecinţă, mai gravă, ar fi continuarea programului nuclear înafara controlului internaţional, aşa cum procedează Coreea de Nord acum. Iar rezilierea acordului de neproliferare a armelor nucleare ar favoriza prin uşa din dos, în pofida sancţiunilor, producerea armelor atomice de distrugere în masă. Acesta ar fi doar unul din motivele pentru care viitorul secretar general al ONU Ban Ki Moon a apelat la Teheran cerîndu-i să dialogheze cu „troika” europeană formată din Franţa, Germania şi Marea Britanie. Apelul a fost lansat duminică la postul american de televiziune ABC.

China: sancţiuni nu sunt soluţia pe termen lung

Nici China nu s-a rezumat să voteze doar sancţiunile, acestea nefiind pe termen lung soluţia ideală aşa cum a declarat azi la Beijing, Liu Jianchao, purtătorul de cuvînt al ministerului chinez de externe. China extinde apelul, invitînd toate părţile să reia convorbirile în vederea aflării unei soluţii pe termen lung. În acelaşi timp, ca membru permanent în Consiliul de Securitate, cu drept de veto, China a cerut respectarea deplină a sancţiunilor, reiterîndu-şi intenţia de a sprijini eforturile internaţionale de stopare a proliferării armelor nucleare.

Studiu: Iranul va fi nevoit să dezvolte tehnologie nucleară

Un studiu american dat publicităţii tot luni, relevă că Iranul confruntat cu iminenţa unei penurii energetice, datorată şi absenţei investiţiilor în domeniul extracţiei de ţiţei şi gaze, are tot interesul să-şi dezvolte sectorul energetic nuclear civil.

Unul din autorii studiului, Roger Stern cercetător la Hopkins University, etichetează drept falsă imaginea conform căreia Iranul ar dispune de uriaşe rezerve de petrol . Stern a mai estimat că această criză energetică actuală ar putea contribui la prăbuşirea regimului teocratic dar că în acelaşi timpă nu există suficiente motive pentru a pune la îndoială acuzaţiile Statelor Unite conform cărora Iranul vizează prin programul său nuclear şi obiective militare.