Islamul în Germania, o falsă dezbatere?

Sensibilizarea opiniei publice la problematica religioasă este pînă la un anumit punct firească. Sau, altfel spus – religia rămîne o temă delicată – cum de altfel a dat de înţeles preşedintele Germaniei Joachim Gauck, în chiar interviul publicat de săptămînalul DIE ZEIT.

Decontextualizarea sau răstălmăcirea unor enunţuri poate spori caracterul deja problematic al temei luate în discuţie. Iar Islamul rămîne un subiect delicat.

Numai că, deşi Joachim Gauck a rostit cuvinte memorabile despre numeroase alte aspecte ale realităţii, despre valorile etice în politică, despre sinceritate şi arta comunicării, despre trecutul familiei sale şi cel al Germaniei, despre libertate şi pierderea nostalgiilor în momentul în care obiectivele au fost atinse, despre Holocaust şi despre răspunderea ce-i revine Germaniei pentru securitatea statului Israel, despre îmbucurătorul fapt că, în Germania, partidele extremiste şi populismul nu au acel spor de simpatie şi voturi ca în vecini, reacţii a stîrnit doar o precizare, altminteri binevenită. Şi anume că, spre deosebire de predecesorul său Christian Wulff, care declarase că Islamul aparţine Germaniei, el, Joachim Gauck , noul preşedinte, ar fi spus pur şi simplu că musulmanii care trăiesc aici aparţin Germaniei.

Diferenţa nu este doar una de nuanţă. Fiindcă în octombrie 2010, cînd Wulff a făcut controversatul enunţ, majoritatea cetăţenilor Republicii Federale nu au subscris la această părere. În schimb, locuitorii de confesiune musulmană au întrevăzut atunci în spusele preşedintelui un act eliberator, ca şi cum procesul integrării ar fi fost deja cu succes încheiat.

Or, realitatea este alta şi ceea ce a urmat, mai ales în primăvara anului 2012, cînd au avut loc incidente violente între salafişti şi gruparea de extremă dreaptă Pro NRW, demonstrează că pînă la un stadiu satisfăcîtor de integrare, de adaptare la valorile constituţiei şi ale statului de drept, mai este o cale destul de lungă de străbătut.

Christian Wulff s-a despărţit de mandatul său prezidenţial păstrîndu-şi renumele de a fi contribuit la procesul integrării străinilor în Germania.

Iar salutara intenţie integratoare a enunţului că Islamul aparţine Germaniei este preluată şi de noul preşedinte al ţării, care nuanţează însă relaţia de apartenenţă, condiţionînd-o nu de origine, ci de identificarea cu locul în care trăieşti, cu normele în vigoare în acest loc.

Gauck atrage atenţia că enunţurile despre relaţiile de apartenenţă, formulate într-o singură propoziţie, sunt totdeauna problematice, cu atît mai mult cu cît ele vizează şi religia. În context, preşedintele federal explică şi de ce are înţelegere faţă de cei care se întreabă cum a marcat Islamul Europa. A făcut el experienţa Iluminismului sau a Reformei?

Gauck are toată înţelegerea doar cît timp interogaţiile nu au nici o nuanţă rasistă. Preşedintele îşi exprimă concomitent nerăbdarea de a asista la o discuţie teologică în interiorul Islamului european, salută faptul că au fost create în Germania catedre de islamistică şi că în curînd vor exista şi profesori de religie islamică, toate aceste evoluţii oferind premisele unui dialog de la egal la egal.

Dacă Joachim Gauck nu ar fi fost prin formaţie pastor evanghelic, spusele sale nu ar fi stîrnit poate nici ecoul de care au acum parte. Episcopul evanghelic de Berlin Markus Dröge intervine în dezbatere: el întrevede o perspectivă de viitor pentru Islam în Germania doar dacă credincioşii musulmani se adaptează sistemului autohton de valori.

Liderul ecologist Cem Özdemir, şeful partidului verzilor, nu se identifică cu disocierea făcută de Gauck şi, printr-un fals silogism, „corectează” ideea, afirmînd că dacă musulmanii care trăiesc în Republica Federală aparţin Germaniei, atunci şi Islamul aparţine acestei ţări.

Că spusele lui Joachim Gauck sunt în asentimentul liderilor unionali, era de aşteptat. Îmbucurător este mai ales că atît Consiliul Central al Musulmanilor din Germania cît şi Comunitatea Turcă susţin afirmaţiile preşedintelui Germaniei, avertizînd faţă de riscul unei alimentări artificiale a dezbaterii.