Dennis Deletant despre actuala ofertă politică din România

Istoricul Dennis Deletant şi-a lansat, săptămâna aceasta, la Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), în contextul unui eveniment organizat de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice UOC şi de Institutul pentru Studii la Marea Neagră, volumul  „România 1916-1941. O istorie politică” (Editura Humanitas, 2024), iar ulterior lansării de carte a susţinut conferinţa cu „Semnificația loviturii de stat de la 23 august 1944”. După eveniment, am vorbit cu Dennis Deletant, despre trecutul de dată recentă al României, despre uriaşa dramă colectivă trăită de români în timpul dictaturii comuniste, dramă ale cărei efecte, susţine istoricul, se simt şi astăzi, despre istoriografia românească, încă tributară unor abordări naţionaliste, edulcorate, dar şi despre rolul pe care l-au avut disidenţi precum Doina Cornea în epocă.

Dennis Deletant este profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College of London și Woodrow Wilson Public Policy Fellow, iar, din acest an, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius și, totodată, președinte onorific al Institutului pentru Studii la Marea Neagră din cadrul UOC.

Ada Codău: Într-un articol apărut în The Times, pe 8 octombrie 1988, vă refereaţi la România acelor vremuri ca la „ţinutul unde a murit speranţa”. Cum vi se pare România de astăzi? De unde vine speranţa, dacă vine?

Dennis Deletant: Speranța vine, cred eu, din faptul că s-au făcut atâția pași revoluționari. Și când spun revoluționari, vreau să spun că a fost într-adevăr o revoluție în România, deși unii contestă acest fapt. Dacă ne gândim numai la faptul că există un sistem pluripartidist în România, că românii au voie să călătorească, să aibă la ei un pașaport, că s-a abolit legislația privind avorturile în România, că există o economie de piață, că România face parte, acum, din două alianțe foarte importante, și anume NATO și Uniunea Europeană… Deci România a trecut dintr-o stare de incertitudine, pentru că, după căderea lui Ceaușescu, atunci, imediat, era o mare doză de incertitudine, la o atmosferă de certitudine care e garantată de NATO și de aderarea la Uniunea Europeană.

A.C.: România v-a interesat din punct de vedere istoric. Aţi vrut să înţelegeţi cum suportă un popor latin o ideologie comunistă. Privind retrospectiv, cum credeţi că s-au raportat românii la această ideologie? În ce măsură a fost o coabitare din convingere cu ideologia şi în ce măsură a fost o uriaşă tragedie colectivă, o tăcere apăsătoare, indusă de teamă?

Dennis Deletant: A fost mai degrabă o dramă colectivă, pentru că regimul comunist s-a impus aici. Poporul nu a avut dreptul de a se exprima într-un mod democratic și sistemul impus de către Uniunea Sovietică a făcut ca românii să trebuiască să se îndrepte spre Moscova, în loc să se îndrepte spre Occident, spre Paris, Washington sau Londra. Și asta, bineînțeles, a schimbat istoria românilor după cel de-Al Doilea Război Mondial. 

A.C.: Se simt și astăzi efectele acestei drame colective? 

Dennis Deletant: Încă se simt, pentru că la anumiți oameni mai în vârstă mai există această nostalgie a trecutului – din cauza unei ignoranțe – a ce ar fi putut să fie, dacă exista un sistem democrat ca cel care a reușit, aş spune, în alte țări din Europa Centrală, din Europa Occidentală.

De exemplu, România avea, în anii ’30, o dezvoltare, un produs național brut egal cu cel al Greciei. Potrivit unui raport făcut de Banca Mondială în anii ’70, comparând aceste două economii care aveau aceași dezvoltare în anii ’30, Grecia avansase de șapte ori mai mult decât România. Deci, produsul național brut al Greciei era de șapte ori mai mare decât cel al României, pornind din același punct. Asta arată efectele dezvoltării economice. A fost o dezvoltare economică în România, dar a fost una impusă de un singur partid şi, în realitate, gestionarea economiei a fost dezastroasă, din cauza politicii lui Nicolae Ceaușescu, care n-a fost deloc flexibil în materie de economie și a continuat să investească într-o economie, de fapt, falimentară în anii ’70-’80.

A.C.: Ce rol au jucat disidenţi precum Doina Cornea şi canale mass-media precum Radio Europa Liberă şi BBC în mentalul colectiv? Cât de mult i-au ajutat pe români – pe de o parte – astfel de insule izolate de curaj şi – pe de altă parte – astfel de mijloace de informare corectă, necenzurată?

Dennis Deletant: Sunt două aspecte ale răspunsului la întrebarea aceasta. Pe de o parte, prin ceea ce au făcut Doina Cornea și alți câțiva disidenți ca Ana Blandiana, Radu Filipescu, Paul Goma și alții s-a văzut că exista o conștiință, aș spune, o conştiinţă europeană, o conștiință care respecta drepturile omului și aplicarea lor în România. Deci a fost un semn pozitiv.

Puteţi citi interviul integral AICI.