Mondialul sud-african şi locurile de muncă din Germania
8 iunie 2010Printre cei care au avut de câştigat au fost şi antreprenori germani.
În jur de trei miliarde de euro a investit Africa de Sud în pregătirea Campionatului Mondial de fotbal. Şi investiţiile continuă. În transporturi şi în sectorul energetic vor intra, până în 2014, în jurul a 20 de miliarde de euro.
O afacere apetisantă pentru companiile germane, observă Heiko Schwiderowski, de la Camera Germană de Industrie şi Comerţ:
"Firmele germane au avut de profitat în mod direct de pe urma pregătirii Campionatului Mondial. În primul rând, e vorba de construcţia stadioanelor şi a infrastructurii adiacente - parcări, căi de acces, transport în comun. Dar Africa de Sud are mult de lucru la modernizarea infrastructurii. Domeniul energetic e doar un exemplu pentru ceea ce înseamnă investiţiile care vor avea efect mult timp după sfârşitul Campionatului Mondial".
În jurul a 15.000 de locuri de muncă au fost create sau consolidate, în Germania, ca urmare a contractelor în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro încheiate de grupurile industriale germane în Africa de Sud.
Proaspăta, încă, experienţă a reuşitului Campionat Mondial din 2006 recomandă Germania - dar şi prezenţa, de ani buni, a unor antreprenori de calibru din Republica Federală în ţara gazdă a turneului final din acest an.
Or, apreciază Schwiderowski, "în aceşti ani, firmele germane au învăţat cum se cooptează companii sud-africane în proiecte de lucrări publice; ca atare, o bună parte din volumul de execuţii rămâne în seama şi, desigur, în beneficiul partenerilor locali".
Voci din lumea afacerilor germane cred că rezultatul economic al pregătirilor sud-africane este o creştere de 1,9% a PIB-ului ţării, ceea ce, în final, depăşeşte efectele pe care le-a avut pregătirea mondialului din 2006, din Germania.
Rămâne de văzut cine a avut de câştigat de pe urma efortului investiţional. Pe şantierele mondialului s-au plătit, de multe ori, salarii sub minimul legal în Africa de Sud.
Oficial, un sud-african din patru, capabil să muncească este şomer - iar în statisticile guvernului nu figurează cei ce nu îşi caută deloc de lucru. Conform Naţiunilor Unite, în cea mai bogată ţară a Africii, fiecare al patrulea locuitor trăieşte în sărăcie.
Autori: Andreas Becker / Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder