Opinie: Cum gestionăm tensiunile interetnice în Moldova

Chestiunea identitară rămâne o eternă piatră de poticnire pentru basarabeni. Ce este Republica Moldova: al doilea stat românesc, care parcurge o fază intermediară spre actul de reparație istorică, reunirea cu România, așa cum au visat întemeietorii săi la data proclamării independenței în august 1991? Sau este urmașa fostei RSS Moldovenești, a Basarabiei căreia Stalin i-a agățat de gât o lespede de beton, Transnistria, pentru a o ține în prizonieratul geopolitic rusesc?

Această dezbatere nu a putut fi tranșată timp de 30 de ani. Moldova a rămas un teritoriu prăduit, controlat de mafiile post-sovietice, iar scurtele intervale de guvernare democratică nu au putut înclina balanța spre Vest.

Abia cu actuala guvernare proeuropeană și în condițiile războiului din Ucraina, lucrurile se precipită – așa sperăm – spre instituirea definitivă a opțiunii proromânești și provestice. Însă până acolo e cale lungă și deocamdată avem de gestionat niște relații interetnice destul de complicate.

Cazul medicului „naționalist”

Cel mai recent incident pe acest „teren minat” a avut loc acum câteva săptămâni când opinia publică s-a inflamat pe rețelele de socializare de cazul unui medic, chirurg ORL de la Spitalul Republican din Chișinău, care i-a reproșat unei paciente înainte de operație că, deși trăiește de mulți ani aici și are soț român-moldovean, nu vorbește limba română, nu știe să răspundă la „bună ziua” în limba țării.

Discuțiile, șicanele de acest fel în Moldova se consumă, de regulă, fără repercusiuni majore. În cazul de la spital, a fost mai puțin obișnuit faptul că o colegă de salon a pacientei rusofone a filmat pe ascuns cu telefonul acest dialog, cuprinzând câteva fraze, mai contondente, ale medicului ORL-ist, care au putut fi calificate drept îndemn la violență, obligând administrația spitalului să ia atitudine, recte să supună conduita medicului unei anchete la Comitetul de etică și deontologie al instituției.

Marți, 8 august, a venit verdictul Comitetului de etică și deontologie, în care se menționează că „pacienta a beneficiat de asistența medicală necesară, intervenția chirurgicală fiind realizată cu succes de către medicul vizat. La ședințele Comitetului de etică și deontologie au fost ascultate pozițiile părților implicate, iar pacienta a menționat că nu are pretenții față de medic și actul medical.” Cu toate acestea, s-a decis sancționarea medicului printr-un avertisment și trimiterea „la instruiri suplimentare cu tematica – Etica și deontologia lucrătorului medical și a farmacistului.” La niște ședințe de reeducare, cum ar veni.

Coliziunea dintre norme și realități

„E frustrant, spun unii moldoveni. Ieri, partidul comunist și KGB-ul ne acuza de „naționalism”, când a insista să vorbești românește într-o instituție de stat sau într-un magazin era socotit un delict împotriva Uniunii Sovietice și riscai să fii demis din serviciu, exmatriculat de la universitate. Azi, de „naționalism” ne acuză exponenții corectitudinii politice.”

Paradoxul pe care-l invocă acești oameni, surâzând amar, e următorul: în timp ce în Moldova se suflă și-n iaurt, cum se zice, pentru a nu leza drepturile unor minoritari rusofoni cărora nu le pasă de limba română, alături de noi, Rusia duce un război de exterminare a unei întregi națiuni, ucrainenii, cărora pur și simplu le neagă dreptul la existență, la un stat propriu. Spune-i rusului de norme democratice, de anti-discriminare, de egalitate de șanse în țara lui, și vei vedea ce-ți va răspunde!

Nu înlături un abuz printr-un alt abuz

Dincolo de aceste frustrări, trebuie spus clar că nu putem corecta nedreptatea făcută limbii române prin comiterea de abuzuri de sens contrar – în cazul medicului ORL-ist împricinat nu a fost decât un abuz verbal, câteva fraze complet aiurea, omul ar fi putut să se rezume pur și simplu la o observație de bun-simț, dacă s-a simțit atât de lezat de rusa pacientei. Dar... parcă a căutat-o cu tot dinadinsul!

Dacă medicul, apărând limba română, a greșit folosind un limbaj necuvenit, de ce nu a fost cercetat și autorul/autoarea filmării ilegale, s-au întrebat pe bună dreptate unii comentatori? În comunicatul Comitetului de etică și deontologie al Spitalului Republican nu se spune nimic despre asta... Să ne imaginăm însă că ar fi fost vorba de un dialog confidențial între medic și pacient, legat de starea de sănătate a pacientului, iar cineva, din anumite motive, ar fi pus pe net acest dialog, expunându-l atât pe medic, cât și pe bolnav, cum ar fi reacționat administrația spitalului și cum ar fi reacționat armata internauților vigilenți?

Avem o situație neunivocă și ar fi eronat să se generalizeze pe marginea acestui caz intens mediatizat. Pentru că nu toți rusofonii din Moldova refuză să vorbească limba română, sunt și cetățeni loiali care susțin cursul de integrare europeană, mai ales că au în față alternativa oribilă, zisă „ruskii mir”. Oamenii bine informați, oamenii cu valori umaniste, indiferent de etnie, nu vor prefera niciodată infernul lui Putin democrației europene.

În același timp, mulți dintre cei care au sărit cu acuzații de discriminare la adresa medicului respectiv nu au fost auziți să condamne războiul lui Putin în Ucraina, de parcă nici n-ar exista, deși elefantul, vorba ceea, e cât muntele și dacă nu ar fi rezistat ucrainenii, azi i-ar fi strivit și pe „naționaliștii români”, și pe radicalii corectitudinii politice din Moldova.

Unii îi apără pe ruși, pentru că ar putea să sufere din cauză că Rusia a atacat Ucraina. Alții le cer rușilor să facă niște declarații de desolidarizare de Putin și de susținere a Ucrainei –„neutralitatea” acestora li se pare suspectă, un fel de așteptare tihnită a „eliberatorilor”, deși adesea e vorba doar de frică, de prudență. Autoritățile moldovene le vor înțelege tăcerea,

Kremlinului însă nu-i vor plăcea „vocalizele” rușilor pro-ucraineni și dacă nu le poate face nimic aici, în Moldova, s-ar putea să sufere rudele lor din Rusia.

Apoi mai e și situația refugiaților ucraineni, care nu au de unde să știe româna. Am fost eu însumi martor la scene când unii moldoveni se revoltau prea ușor, nu-și dădeau seama că certându-i pe refugiați, amintindu-le niște „vini istorice” (teritorii răpite de Stalin, susținerea separatiștilor pro-ruși din Transnistria în războiul din 1992) se plasează, involuntar, de partea călăilor și condamnă victimele, servesc temele propagandei rusești.

Sunt vremuri periculoase, înveninate, spiritele se pot ușor inflama, iar asta face parte din arsenalul războiului hibrid pe care Moscova îl desfășoară în Republica Moldova.

Identitatea națională și Europa

Conflictul dintre norme și realități se manifestă și într-un alt mod în Republica Moldova, mai precis în Autonomia găgăuză, a cărei administrație ignoră limba română și acuză guvernarea pro-europeană de la Chișinău, în plină agresiune putinistă în Ucraina, de „răcirea relațiilor cu Rusia, partenerul nostru strategic”. Și pentru ca meniul să fie complet, îi reproșează președintei Maia Sandu că se consideră româncă și că vorbește limba română.

După trei decenii de bâlbâială identitară, anul acesta limba română a fost în sfârșit legiferată în Constituția Republicii Moldova. Guvernul a inițiat cursuri de învățare gratuită a limbii de stat, limba română, pentru cetățenii rusofoni, și e de presupus că numărul acestora va crește, pe măsură ce veștile bune de pe frontul din Ucraina se vor înmulți.

Nu vrem „să împrumutăm ceceni”, cum propuneau unii patrioți zvăpăiați de la noi (mai ales că s-au diversificat și „cecenii”). Vrem să învățăm de la Țările Baltice, care au știut să îmbine normele europene cu fireasca apărare a limbii și naționalității lor, după decenii de rusificare. Și au devenit bastioane ale Lumii libere.