Spania va fi reprezentată la Eurovision de un comic
27 martie 2008Cu două luni înaintea manifestării, decizia publicului a dat naştere unor dezbateri aprinse. Unii găsesc amuzantă prestaţia artistului şi consideră că alegerea demonstrează faptul că spaniolii au umor. Alţii, dimpotrivă, cred că este păcat ca ţara să fie astfel reprezentată la aşa un eveniment.
Chikilicuatre poartă nişte favoriţi uriaşi, á la Elvis Presely, iar la piept are agăţată o chitară de jucărie din plastic. Reprezentaţia, în spatele căreia de ascunde de fapt actorul spaniol David Fernandez, parodiază muzica reggae şi sună precum o combinaţie de hip-hop şi cântece pentru copii. Pe lângă jocuri de cuvinte, textul face referire şi la politicienii care dansează "chiki-chiki". Pentru apariţia la Grand Prix numele politicienilor vor fi însă înlocuite pentru a nu-i nemulţumi pe organizatori. O strofă, în care vor putea fi auzite numele unor vedete precum Fernando Alonso sau Antonio Banderas, va fi cântată în limba engleză.
"Răzbunare" - cu ce preţ?
"Este inacceptabil ca televiziunea naţională să sprijine un asemenea număr de circ să ajungă la Eurovision. Nu numai că festivalul este luat în derâdere, ci face şi Spania de râs în faţa a 300 de milioane de telespectatori din întreaga Europă. " - titra săptămâna aceasta ziarul "El Mundo".
La rândul său, Massiel, care a câştigat marele trofeu Eurovision în 1968, susţine că "ce a ales publicul nici măcar nu poate fi numit cântec". Niciun reprezentant al Spaniei nu a reuşit până acum să întreacă la Eurovision succesul lui Massiel. Până şi Julio Iglesias s-a clasat în 1970 doar pe locul 4. Începând din 2005, Spania n-a obţinut nicio poziţie mai sus de locul 20. În aceste condiţii, televiziunea naţională (TVE) a decis ca nominalizarea candidatului să revină exclusiv publicului.