Stânga europeană recomandă o conducere nouă pentru PSD
7 ianuarie 2005În primăvara acestui an va avea loc Congresul Partidului Social Democrat din România. Cu această ocazie va fi ales noul preşedinte al formaţiunii. În presa din România s-a vorbit că socialiştii europeni nu şi-l doresc pe fostul preşedinte al României Ion Iliescu în fruntea PSD. De ce nu?
Alegerea preşedintelui social-democraţilor români este o problemă a social-democraţilor români şi a congresului acestuia, dar dacă Europa ar putea da un sfat, acesta ar fi: e nevoie de o înnoire a partidului, în urma unui insucces în alegeri. Au existat două înfrângeri electorale iar uzanţa este ca într-o asemenea conjunctură să tragi concluziile potrivite, politice şi personale. Viitorul Partidului Social Democrat ar putea arăta mai bine dacă forţe proaspete ar prelua conducerea partidului şi ar elabora un nou program politic.
În concluzie, nu Iliescu, nu Năstase ci o a treia soluţie?
A existat un dublu eşec electoral. Pierderea alegerilor nu înseamnă, în mod automat, renunţarea la vechea echipă dar peste tot în Europa, după astfel de insuccese au loc înnoiri la nivelul conducerii unei formaţiuni politice. Ceva a deranjat electoratul, altfel, partidul ar fi câştigat. Problemele din politică sunt întotdeauna identificate cu anumite persoane. Din perspectiva Bruxellesului, am recomanda instalarea unei noi echipe de conducere, cu oameni noi, care simbolizează un nou început şi îi pot da viaţă.
Să nu uităm că în România există două partide social-democrate, afiliate Internaţionalei Socialiste: PSD şi PD, acesta din urmă avându-l, până nu demult, ca lider, pe actualul şef al statului, Traian Băsescu. Care este relaţia socialiştilor europeni cu PD şi cu preşedintele Băsescu?
După cum ştim, Partidul Democrat a devenit membru al Internaţionalei Socialiste înaintea Patridului Social-Democrat. Face parte de mult din familia social-democrată. Partidele surori social-democrate europene şi Internaţionala Socialistă trebuie să colaboreze strâns şi cu încredere cu Băsescu şi cu PD. La Bruxelles s-a apreciat că partidul este conservator, de dreapta. Eu cred că de fapt face parte din spectrul nostru. Are multe puncte progresiste, inovatoare şi marea familie a social-democraţilor din Suedia până în Portugalia, din Polonia până în Marea Britanie conţine o paletă largă de curente politice specifice fiecărei ţării, legate, însă, de aceleaşi idealuri. De aceea recomand social-democraţilor europeni să colaboreze la fel cu noua guvernare precum au făcut-o cu guvernul PSD condus de Adrian Năstase.
Europa este foarte interesată de un progres al României, de o politică de succes în România. Este o ţară care urmează să devină, în doi ani, membră a Uniunii Europene. Câştigarea alegerilor de către Băsescu a fost evident o mică surpriză. Aş spune chiar că a fost a doua revoluţie portocalie după cea din Ucraina. Se mişcă, în acea zonă a Europei, ceva. Oamenii doresc o politică transparentă, în care pot avea încredere şi, cred eu, eliminarea corupţiei în politică. Dacă aceste mesaje ajung la cetăţeni şi vor fi respectate de Guvern, atunci România s-a înscris pe drumul cel bun pentru a deveni un partener de încredere în cadrul UE, cu un viitor mai bun, în primul rând pentru tânăra generaţie.